DUPSPM S1

Curiozități despre evoluția ambalajelor din hârtie și carton

Noutăți

Hârtia este tipul de ambalaj cel mai reciclat, fiind folosită inițial ca ambalaj doar pentru transportul alimentelor. Iată câteva curiozități despre evoluția ambalajelor din hârtie și carton:

Secolele I-II î.Hr – Chinezii foloseau foi de scoarță de dud tratată pentru împachetarea alimentelor. Hârtia timpurie a fost fabricată din fibre de in, iar mai târziu, din cârpe vechi de in. Tehnica de fabricare a hârtiei a fost rafinată și preluată din China în Orientul Mijlociu, apoi în Europa;

1817 – A fost produsă prima cutie de carton cu scop comercial, în Anglia, la mai bine de 200 de ani după ce chinezii au inventat cartonul;

1844 – În Bristol, Anglia, se fabrică primele pungi comerciale din hârtie;

1850 – Este produs cartonul ondulat;

1850 – Etichetele imprimate manual încep să fie folosite pe sticle și cutii de carton;

1852 – În Statele Unite este inventată prima mașină de fabricat pungi de hârtie;

1867 – Începe să se producă hârtia provenită din pastă de lemn;

1900 – Ambalajele din carton ondulat înlocuiesc treptat lăzile și cutiile din lemn folosite până atunci în comerț.

Info: The_Ohio_State_University

Ambalajele din hârtie și carton au crescut în popularitate până în secolul al XX-lea. Apoi, odată cu apariția plasticului ca material preponderent în ambalaje (sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980), ambalajele din hârtie și carton au înregistrat o tendință descrescătoare în utilizare. În ultimul timp, însă, această tendință s-a oprit, designerii încercând să răspundă preocupărilor legate de mediu.

Ce putem face pentru a gestiona mai bine deșeurile de ambalaje? Urmăriți în continuare postările noastre din Săptămâna Europeană a Reducerii Deșeurilor, la care participăm cu acțiunea #verdecu3clickuri (https://ewwr.eu/actions/green-with-3-clicks/). De asemenea, nu uitați să ne dați click și share pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Mediu.Sector1/.

#ewwr2023

#packaging

#dontgetwrappedup

#verdecu3clickuri

Sari la conținut