DUPSPM S1

COLECTĂM DE LA PRODUCĂTORII DE PRODUSE AMBALATE SUMELE NETE AFERENTE DEȘEURILOR VALORIFICATE

DUPSPM a încheiat contracte cu 14 Organizații care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorilor de ambalaje (OIREP). Din sumele obținute de la producătorii care introduc pe piața internă produse ambalate, Sectorul 1 acoperă o parte din cheltuielile serviciului de salubrizare.

Principii și obiective ale politicii de mediu

Politica europeană de mediu este creată în baza unor principii menite să trateze problemele cu care se confruntă mediul înconjurător. Limitarea poluării și identificarea cauzelor, alături de nevoia imediată de a lua atitudine în vederea instituirii responsabilității financiare pentru daunele cauzate mediului este motivația celor 6 principii de acțiune în politica de mediu.

Principiile „poluatorul plătește” (suportarea cheltuielilor în vederea implementării unor măsuri de combatere a poluării cauzate) și „acțiunea preventivă” (activitatea de prevenire este preferabilă în fața aceleia de combatere) sunt determinante pentru conceptul de responsabilitate extinsă a producătorului (REP). Această politică de mediu prevede faptul că producătorul este responsabil de produsul pe care îl pune pe piață inclusiv în stadiul post-consum al ciclului de viață al produsului. Obiectivul de bază al acestei politici este sporirea potențialului și a gradului de reutilizare al produselor și materialelor de calitate prin refolosire și reciclare.

La nivel național, principiul „poluatorul plătește”, în conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 92/2021, presupune acoperirea costurilor gestionării deșeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare și exploatării acesteia, de către producătorul inițial de deșeuri sau de deținătorii actuali ori deținătorii anteriori ai deșeurilor.

În România, transpunerea obiectivelor europene de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje, conform ultimelor modificări legislative (Ordonanța nr. 1/2021), constă în 65% grad de reciclare, respectiv 70% valorificare, începând cu anul 2025, crescând cu încă 5 procente din 2030.

Obiective de reciclare și valorificare și Organizațiile care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului

La nivel național, obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului se pot îndeplini individual sau colectiv prin intermediul organizațiilor autorizate să implementeze această răspundere în numele producătorului, în baza unui contract încheiat între părți.

În România există 15 Organizații[1] ce Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP), acestea preluând în numele producătorilor obligația acestora de a îndeplini cel puțin obiectivele de valorificare și reciclare prevăzute de Legea nr. 249/2015, Anexa 5, respectiv (începând cu anul 2025):

[1] Lista Organizațiilor autorizate care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorilor poate fi consultată pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor aici.

  • Hârtie-carton – 75%
  • Materiale plastice (inclusiv PET) – 50%
  • Sticlă – 70%
  • Metale feroase – 70%
  • Aluminiu – 50%
  • Lemn – 25%

De asemenea, prin obligația de raportare a datelor, OIREP-urile monitorizează trasabilitatea[2] completă a deșeurilor de ambalaje, de la producător până la valorificator. În acest moment, deșeurile menajere și similare urmează traseul colectare-sortare-valorificare/reciclare/eliminare prin depozitare. Actorii implicați în acest flux sunt operatorii de salubrizare, sortatorii, reciclatorii și valorificatorii, precum și deținătorii de rampe de depozitare. Al doilea flux important de deșeuri, din comerț și industrie, este preluat de colectorii autorizați de la agenții economici, instituții și populație, gratuit sau contra-cost, apoi transportat, pe drumul cel mai scurt, către stațiile de sortare/tratare și, mai apoi, către valorificare. În anul 2017, ponderea reciclării și compostării la nivel național era de 14%, iar depozitarea la gropile de gunoi de 71%, conform Eurostat.

[2] Conform Legii nr. 211/2011, trasabilitatea este caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate.

Rolul primăriilor și colaborarea cu OIREP

Daca până la apariția Ordonanței de Urgență nr. 74/2018 Unitățile Administrativ-Teritoriale dețineau exclusiv rol de reglementare în sistemul gestionării deșeurilor, începând cu anul 2019, primăriile au dobândit un rol activ în circuitul de trasabilitate, participând direct în calitate de proprietar al deșeurilor.

Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului (DUPSPM), instituție subordonată Consiliului Local Sector 1, contribuie la finanțarea parțială a gestionării deșeurilor de ambalaje valorificabile provenite din deșeurile municipale. Astfel, prin Serviciul pentru Relația cu OIREP, Persoanele Juridice și Organizațiile Non-Profit (ONG), am încheiat contracte cu 14 din cele 15 OIREP-uri existente pe piață. Contractele au în vedere acoperirea costurilor nete pentru colectarea și transportul, stocarea temporară, sortarea și încredințarea în vederea valorificării deșeurilor de ambalaje la nivelul Sectorului 1. Un exemplu de contract, identic pentru toate OIREP-urile, puteți consulta aici.

Exemple de servicii prestate în baza contractelor cu OIREP:

  • Centralizarea rapoartelor primite de la operatorul delegat pentru serviciul de salubrizare, stațiile de sortare/tratare aflate sub contract;
  • Documentarea lunară a valorificării deșeurilor de ambalaje existente în fluxul municipal, prin documentele de trasabilitate completă agreate cu partenerii contractuali;
  • Transmiterea către OIREP a situației lunare a cantităților reciclate și valorificate energetic, provenite de pe raza administrativă a sectorului 1, actualizând în timp real datele comunicate bidirecțional;
  • Raportarea cantităților de deșeuri valorificate către instituțiile abilitate, conform legislației specifice.

PARTENERI

Sari la conținut