DUPSPM S1

Natura, un aliat important în lupta împotriva schimbărilor climatice

Noutăți

Refacerea naturii joacă un rol important în limitarea creșterii încălzirii globale prin captarea și stocarea dioxidului de carbon, precum și în atenuarea impactului dezastrelor naturale din ce în ce mai violente, cum ar fi inundațiile sau valurile de căldură și secetă.

În plus, utilizarea nesustenabilă a resurselor naturale, în special degradarea și poluarea solurilor, reprezintă unul dintre principalii factori determinanți ai crizei legate de climă și biodiversitate.

Biodiversitatea și ecosistemele Europei sunt amenințate: una dintre cele mai mari probleme este importarea de specii de plante și animale din alte părți ale lumii, care ajung să distrugă speciile locale. Unele dintre aceste specii pot fi periculoase pentru sănătatea umană, cauzând astm și alergii și pot transmite boli.

Refacerea naturii și a biodiversității oferă o soluție rapidă și ieftină pentru absorbția și stocarea carbonului. Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 este un plan complex pe termen lung menit să protejeze natura și să plaseze biodiversitatea Europei pe calea redresării, în beneficiul oamenilor, al climei și al planetei.

Strategia conține angajamente și acțiuni specifice:

  • extinderea zonelor Natura 2000 existente și a rețelei de zone terestre și maritime protejate la nivelul UE;
  • lansarea unui plan al UE de refacere a naturii, inclusiv a primului regulament privind restaurarea naturii (în iunie a.c., UE a aprobat definitiv acest controversat regulament);
  • deblocarea finanțării pentru biodiversitate, pentru a permite schimbările necesare;
  • introducerea de măsuri care să răspundă la provocarea pierderii biodiversității în întreaga lume.

Bioenergia contribuie la eliminarea treptată a combustibililor fosili și la decarbonizarea economiei UE, dar trebuie să fie utilizată într-o manieră durabilă. Se vor aplica noi criterii stricte pentru a evita tăierea nesustenabilă a pădurilor și pentru a proteja zonele bogate în biodiversitate, în conformitate cu atenția sporită în materie de climă și biodiversitate.

Pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050, așa cum se dorește în Tratatul de la Paris, Uniunea Europeană ar trebui să se bazeze din ce în ce mai mult pe metodologii de absorbție a carbonului din atmosferă („carbon removals”). În acest scop, Comisia Europeană a adoptat încă din decembrie 2021 „Comunicarea privind ciclurile durabile ale carbonului”, în care este prezentat un plan de acțiune pe termen scurt și mediu pentru dezvoltarea diverselor soluții care vor absorbi carbonul din atmosferă.

Planul UE de refacere a naturii

Acesta include următoarele angajamente pentru 2030:

    • refacerea unor zone semnificative de ecosisteme degradate și bogate în carbon;
    • asigurarea faptului că habitatele și speciile nu înregistrează nicio deteriorare și că cel puțin 30 % dintre cele aflate în stare de conservare nefavorabilă ating o stare favorabilă sau cel puțin prezintă o tendință pozitivă;
    • inversarea declinului polenizatorilor;
    • reducerea riscului și a utilizării pesticidelor chimice cu 50 % și reducerea utilizării pesticidelor periculoase cu 50 %;
    • gestionarea a cel puțin 25 % din terenurile agricole prin agricultură ecologică și creșterea semnificativă a adoptării practicilor agroecologice;
    • reabilitarea unor zone semnificative de situri cu soluri contaminate;
    • plantarea a 3 miliarde de copaci pentru biodiversitate, în conformitate cu principiile ecologice;
    • refacerea a cel puțin 25 000 km de râuri cu curs liber;
    • reducerea cu 50 % a numărului de specii din Lista roșie a speciilor amenințate de specii alogene invazive;
    • reducerea cu 50 % a pierderilor de elemente nutritive din cauza utilizării îngrășămintelor chimice, ceea ce duce la reducerea utilizării fertilizatorilor cu cel puțin 20 %;
    • eliminarea sau reducerea la minimum a efectelor negative ale activităților de pescuit și de extracție asupra speciilor și habitatelor sensibile;
    • eliminarea sau reducerea capturilor accidentale de specii marine la un nivel care permite refacerea și conservarea acestora.

Surse:

https://environment.ec.europa.eu/topics/nature-and-biodiversity/european-red-list-threatened-species_en

https://www.europarl.europa.eu/topics/ro/article/20200519STO79424/speciile-pe-cale-de-disparitie-din-europa-fapte-si-cifre-infografic

https://www.iucnredlist.org/

Urmărește-ne și pe https://www.facebook.com/Mediu.Sector1/

 

Sari la conținut