DUPSPM S1

25 septembrie – Ziua Internațională a Mediului Marin

Noutăți

25 septembrie este Ziua Internațională a Mediului Marin, un eveniment foarte important, instituit de ONU și OMI (Organizația Maritimă Internațională), care aduce în prim-plan problematica poluării ecosistemelor subacvatice la nivel mondial.

Această zi este un reper în progresul mişcării globale de protecţie a mediului marin şi reprezintă totodată un punct de start pentru cooperarea internaţională în acest domeniu.

Mările şi oceanele Pământului alcătuiesc mediul marin, altfel spus, acel mediu fizic si biologic populat de plante si animale din cele mai variate grupe. Oceanele au două trăsături importante: continuitatea şi uniformitatea relativă a condiţiilor de mediu, mai ales în privinţa temperaturii. Prima trăsătură a fost cea care a dat naştere sintagmei „ocean planetar”, iar cea de-a doua îşi găseşte justificarea în faptul că, în mediul oceanic, temperatura nu depăşeşte 30°C.

Cum este poluat mediul marin?

Mediul marin dispune de o mulțime de resurse naturale prețioase pentru om – petrolul, gazele naturale sau peștii. Oamenii au dezvoltat industrii bazate pe exploatarea petrolului și a gazelor naturale din adâncuri și au încurajat pescuitul excesiv, fără a lua în calcul dezechilibrul produs în acest mediu plin de viață.

O altă sursă de poluare este și plasticul ce ajunge în apele mărilor și oceanelor. Acest fapt nu numai că afectează biodiversitatea, prin faptul că animalele ajung să se prindă sau să înghită pe post de hrană bucățile de plastic, dar are un impact major asupra transportului maritim și asupra încălzirii globale.

Avem permanenta datorie față de mediul marin să-l protejăm și să-l tratăm cu respect!

 

Sari la conținut